Aceasta include așa-numita "boală de vitrină" (boala ocluzivă arterială periferică = paVK), care poate fi tratată într-un mod minim invaziv și delicat prin dilatații cu balon și inserarea de proteze cu plasă metalică (stenturi) în arterele pelviene și ale picioarelor calcificate îngustate sau ocluzate.

Un alt domeniu important de aplicare a radiologiei intervenționale este tratamentul îngustării arterelor carotide sau al arterelor cerebrale blocate în cazul accidentelor vasculare cerebrale acute cu ajutorul unor catetere și stenturi speciale (așa-numitele stentretrievers) introduse prin artera inghinală, prin aspirarea și îndepărtarea cheagului (embolectomie mecanică). Această nouă opțiune de tratament minim invaziv a revoluționat terapia accidentului vascular cerebral acut și, în multe cazuri, duce la o restabilire a funcțiilor neurologice.

De asemenea, arterele viscerale calcificate (arterele renale, arterele intestinale sau arterele hepatice) și arterele brahiale (artera subclavie cu sindrom de furt subclavicular) pot fi tratate eficient cu dilatații cu balon și stenturi, în cazul în care sunt prezente simptome.

În cazul dilatațiilor patologice, care pun în pericol viața arterelor (anevrisme), în special a aortei, riscul de ruptură poate fi eliminat prin introducerea de proteze cu plasă metalică învelită (așa-numitele stent grafts) prin arterele inghinale.

Tratamentul așa-numitelor malformații vasculare arterio-venoase și a scurtcircuitelor (fistule) este adesea încununat de succes prin închiderea vaselor de sânge care intră sau ies cu adezivi care sunt injectați prin intermediul unor catetere introduse în zona inghinală la locul scurtcircuitelor vasculare.

Embolizarea hemoragiilor este o terapie recunoscătoare și eficientă pentru sângerările deseori amenințătoare de viață, care nu pot fi oprite din organele interne, de obicei cauzate de tumori sau după operații sau intervenții. Situl sângerării este localizat rapid prin intermediul unor tuburi mici (catetere) și obturat cu ajutorul unor spirale sau mărgele metalice.

Îngustarea și ocluzia pot duce, de asemenea, la disfuncții și/sau simptome de congestie în venele mari ale corpului. Printre acestea se numără venele pelviene, venele cave inferioare și superioare și venele de drenaj ale brațului în șunturile de dializă. Ca și în cazul arterelor, aceste afecțiuni pot fi tratate în mod minim invaziv cu baloane și stenturi.

În cazul trombozelor venelor iliace ale picioarelor, se poate introduce un ecran (cavafilter) în vena cavă inferioară pentru a preveni în mod eficient emboliile pulmonare.

Un domeniu de succes al radiologiei intervenționale este tratamentul venelor dilatate ale testiculului (la bărbați) și ale venelor ovariene (la femei). Supapele de orificiu fisurate ale venei testiculare sau ale venelor ovariene cu congestie / inversarea fluxului sanguin provoacă - ca și în cazul venelor varicoase de la picioare - o mărire masivă a venelor. La bărbați, acest lucru duce la varicocel în testicule, care afectează fertilitatea, iar la femei la dureri pelviene, care durează adesea ani de zile (așa-numitul "sindrom de congestie pelvină"). Radiologul intervenționist poate introduce un mic cateter în aceste vene dilatate prin venele inghinale și le poate închide cu mici spirale metalice și medicamente sclerozante. Aceste proceduri foarte eficiente se numesc scleroterapie.

În cursul ficatului gras sau al cirozei hepatice, există adesea o presiune ridicată în sistemul venos care pleacă de la intestin (vena portală), ceea ce duce la reflux cu formarea de apă în abdomen (ascită) și drenaj prin vene cu varice sângerânde, în special în esofag. În acest caz, utilizarea unui tub metalic care face o punte între țesutul hepatic și vena portală și venele hepatice care curg spre inimă (așa-numitul TIPS = "transjugular portosystemic shunt") s-a dovedit a fi de succes. Aceste tuburi sunt introduse cu ajutorul unor catetere mici prin vena jugulară, ceea ce reduce presiunea în sistemul venelor porte.

Tumori benigne

Mioamele uterului se numără printre cele mai frecvente tumori benigne la femeile aflate la vârsta fertilă. În două treimi din cazuri, acestea nu apar singure, ci de mai multe ori în uter. Un studiu de screening ecografic efectuat în SUA a descoperit fibroame la aproape 70% dintre femeile albe și 80% dintre femeile de culoare cu vârsta de peste 50 de ani. În rândul femeilor de 40 de ani, cifra era deja de 53%. Deși aceste modificări nu pun viața în pericol, ele pot afecta grav calitatea vieții.

Pe baza simptomelor, ginecologul determină amploarea bolii prin examinare cu ultrasunete. Se verifică numărul, mărimea și localizarea fibromilor. Examinarea suplimentară prin rezonanță magnetică (RMN) permite adesea o mai bună evaluare a anatomiei pelvine și diagnosticarea unor boli suplimentare ale peretelui uterin, cum ar fi adenomioza (endometrioza internă). În plus față de plângerile legate de miom (menstruație abundentă și prelungită, anemie prin deficit de fier, dureri, urinare frecventă, constipație, presiune în pelvis etc.), în decizia de tratament se ia în considerare și situația de viață a pacientei. Aceasta include dacă au fost deja efectuate operații (în special operația cezariană sau îndepărtarea miomului), dacă a fost deja finalizată planificarea familială sau când se așteaptă menopauza. După ce toți factorii importanți au fost luați în considerare în decizia de tratament, sunt explicate avantajele și dezavantajele diferitelor opțiuni de tratament. Practic, se poate lua o decizie între procedurile conservatoare, minim invazive și invazive. În cazul în care tratamentele conservatoare (de exemplu, medicamente, hormoni) nu sunt suficiente, ar trebui oferită terapia cea mai puțin invazivă posibilă; mai ales dacă pacientul este mai degrabă reticent la o operație cu incizie abdominală.

Opțiunile de tratament minim invazive includ, pe lângă endoscopia chirurgicală a uterului, excizia laparoscopică a miomului (laparoscopie / operație la butonieră) sau operația de miomă asistată robotic da Vinci, embolizarea arterelor uterine ("embolizarea miomului"), care este utilizată de radiologi de peste 30 de ani. În cadrul acestei proceduri, un tub mic (cateter) este introdus în artera inghinală sub anestezie locală. După ce se sondează arterele uterine, se injectează încet, prin tub, mici bile până când arterele fibroase sunt închise, înfometează astfel fibroamele

Avantajele dovedite științific ale embolizării miomului cu conservare de organe sunt:

• fără incizie abdominală
• fără anestezie
• eliminarea completă a tuturor miomilor și, eventual, și a adenomiozei
• durata scurtă a procedurii (30 - 60 de minute) și a spitalizării (2 - 4 zile)
• precum și faza de recuperare rapidă, cu posibila reluare a activității după externarea din spital.

În cazul în care nu s-a finalizat planificarea familială, embolizarea miomului poate fi luată în considerare dacă măsurile ginecologice eșuează. Moartea fibromilor după embolizare este, de obicei, dureroasă timp de 1 zi; intensitatea durerii abdominale poate fi redusă semnificativ prin utilizarea unei terapii moderne a durerii. Radiologul intervenționist poate explica în mod critic avantajele și dezavantajele diverselor opțiuni de tratament, în special embolizarea miomului, în cadrul unei consultații detaliate și, astfel, poate sprijini pacienta în alegerea terapiei.

Mărirea (benignă) a prostatei (hiperplazia prostatică) duce la o îngustare a uretrei, cu probleme tot mai mari la urinare la mulți bărbați începând cu vârsta de aproximativ 50 de ani. Radiologia intervențională oferă embolizarea minim invazivă a prostatei (PAE) pentru simptomele care nu pot fi ameliorate cu medicamente. Această metodă este oferită și la Viena de câțiva ani, în strânsă cooperare interdisciplinară cu urologii. La fel ca în cazul miomelor, embolizarea prostatei este o terapie minim invazivă și blândă, nu necesită anestezie generală și este asociată cu o scurtă spitalizare. După o anestezie locală, un tub subțire (cateter) este introdus în artera prostatei prin artera inghinală, apoi se injectează încet bile minuscule până când părțile centrale ale arterelor sunt închise. În acest fel, embolizarea determină micșorarea pe termen mediu a prostatei. Adesea, pacientul experimentează o ameliorare vizibilă a simptomelor la scurt timp după embolizare.

Tumori maligne

Chimioembolizarea tumorilor hepatice maligne (TACE)

Comparativ cu alte organe, ficatul are o alimentare cu sânge specială. Țesutul hepatic normal primește 75% din alimentarea cu sânge prin sistemul venos intestinal (vena portă) și doar 25% prin artera hepatică. Situația este diferită în cazul tumorilor hepatice maligne, care sunt alimentate în principal (până la 95%) prin arterele hepatice. Prin întreruperea (embolizare) arterelor hepatice care duc la tumoare, se distrug celulele din tumoare, în timp ce țesutul hepatic sănătos continuă să fie alimentat cu sânge prin vena portală. În plus, agenții chimioterapici introduși local se obțin în concentrații de până la 100 de ori mai mari comparativ cu chimioterapia sistemică, cu efecte secundare mai puțin pronunțate. Pentru tratamentul cancerului hepatic (carcinom hepatocelular), precum și al metastazelor hepatice (de exemplu, în cazul cancerului colorectal sau al melanomului uveal) sunt disponibile diferite forme de terapie.

Pe lângă îndepărtarea chirurgicală, sunt disponibile și alte proceduri ablative locale (încălzire prin radiofrecvență sau microunde). De asemenea, pot fi utilizate diverse medicamente pe cale sistemică, ca chimioterapie, dar și local, prin intermediul arterelor hepatice, cum ar fi chimioterapia transarterială (TACE). Avantajele chimioembolizării sunt stresul scăzut pentru pacient, o aplicare cu complicații reduse, cu o bună calitate a vieții, o durată de spitalizare semnificativ mai scurtă și o reducere a volumului tumorii. Alegerea terapiei, combinarea metodelor individuale și, de asemenea, momentul începerii terapiei sunt standardizate doar pentru cancerul hepatic și sunt adaptate la situația generală a pacientului în cadrul discuțiilor comune de caz din cadrul consiliului tumorii.

Ablația percutanată a tumorilor: tumorile, în special în ficat și rinichi, pot fi distruse în mod eficient și minim invaziv cu căldură (ablație prin radiofrecvență sau microunde) sau cu frig (crioablație) prin intermediul unor sonde subțiri introduse prin piele. Fiecare procedură are anumite avantaje și dezavantaje, iar alegerea depinde, în cele din urmă, de mărimea, numărul, localizarea exactă și tipul de tumoare, printre alți factori.

Terapia durerii cu țintă CT

Durerea de spate este considerată o boală generalizată. Femeile sunt afectate ceva mai des decât bărbații. Aproximativ 33% dintre oameni suferă de dureri de spate în fiecare an și 84% în timpul vieții. Hernia de disc este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii acute de spate și/sau ale durerii radiante. Evoluția naturală a herniei de disc simptomatice este favorabilă, cu ameliorarea durerii în 6-12 săptămâni la 80% dintre pacienți. Cu toate acestea, ameliorarea durerii și a dizabilității în această perioadă este esențială. Tratamentul standard pentru durerea datorată herniei de disc este conservator (repaus, medicație, fizioterapie etc.). Dacă tratamentul conservator eșuează, se ia adesea în considerare intervenția chirurgicală asupra discului. Cu toate acestea, rezultatele tratamentului chirurgical sunt suboptime și prezintă un risc deloc neglijabil de complicații.

În conceptul pas cu pas al terapiei durerii, infiltrațiile diagnostice (cu anestezice locale) și infiltrațiile terapeutice cu cortizon se află pe primul loc în rândul tehnicilor minim invazive. Acestea pot fi injectate cu precizie în locul durerii cu ace subțiri, cu ajutorul fluoroscopiei cu raze X (convertor de imagine) și/sau CT. Procedurile minim invazive consacrate pentru tratarea spațiului epidural și a rădăcinilor nervoase includ "infiltrarea periradiculară" sau "infiltrarea transforaminală", precum și infiltrarea interlaminară și blocarea sacrală. În cazul durerii pseudo-radiculare, așa-numitul sindrom facetar (de exemplu, în contextul unei inflamații a articulațiilor vertebrale mici), infiltrarea intra- sau periarticulară țintită a articulațiilor cu corticoizi/anestezice locale s-a dovedit eficientă. Ca o alternativă simptomatică și mai puțin cauzală, în cazul unui blocaj diagnostic/terapeutic pozitiv al articulațiilor facetale și al unor plângeri persistente, este disponibilă și întreruperea permanentă a nervilor capsulari mici ai articulațiilor vertebrale cu frig (criodenervare) sau căldură (termocoagulare) introduse prin sonde.

În ultimele decenii, au fost dezvoltate multe proceduri alternative minim invazive pentru discuri pentru a reduce nevoia de intervenție chirurgicală. În prezent, intervenția chirurgicală este limitată la tratamentul pacienților cu deficit neurologic progresiv (paralizie), sindrom cauda equina și durere severă intolerabilă. Tehnicile minim invazive includ coblația mecanică percutanată, cu laser sau radiofrecvență (nucleoplastie), decompresia discului și chemonucleoliza cu ajutorul unui amestec de oxigen-ozon (cunoscută sub numele de nucleoliză cu ozon ONL).

În cadrul acestei proceduri, un ac minuscul este introdus în nucleul discului intervertebral cu ghidare imagistică (CT și/sau fluoroscopie cu raze X) sub anestezie locală, amestecul de ozon-oxigen este injectat lent și, când acul este retras, se injectează cortizon suplimentar și anestezie locală în jurul nervului care iese. Injectarea cu ozon, care este foarte ieftină, are o rată de succes terapeutic foarte ridicată (70-80%) cu o rată de complicații foarte scăzută (mai puțin de 0,1%) și este recomandată de Institutul austriac Ludwig Boltzmann ca fiind singura procedură minim invazivă în tratamentul afecțiunilor discului intervertebral. Noi am introdus și am dezvoltat în continuare această metodă în Austria. În ultimii 20 de ani, peste 20.000 de hernii de disc dureroase/protuse) au fost tratate cu succes în timpul unei zile de ședere.

Puteți găsi mai multe informații și modul de acțiune al injecției cu ozon aici: Ozone nucleolysis

Cimentarea fracturilor corpului vertebral sau ale osului sacru (vertebroplastie, cifoplastie, sacroplastie)

În cazul fracturilor vertebrale legate de osteoporoză, cei afectați suferă adesea de dureri de spate severe care pot fi cu greu influențate de medicamente. În cazul vertebroplastiei, corpul vertebral instabil este solidificat prin injectarea lentă a "cimentului osos" printr-un mic ac găurit, cu ajutorul tomografiei computerizate și/sau al radioscopiei. "Cimentul", o pastă vâscoasă, se întărește în câteva minute și lipește fracturile între ele. Acest lucru permite stabilizarea imediată a vertebrei afectate. Majoritatea pacienților nu mai au dureri în scurt timp. La pacienții cu osteoporoză, o fractură, în special la nivelul coloanei vertebrale sau al sacrului, se poate repeta în orice moment și poate fi tratată prin cimentare minim invazivă.